Vechi înainte de nou
Un text e ușor de citit când fiecare propoziție pornește de la ce știe deja cititorul și termină cu ce e nou. Lingviștii numesc asta end-focus: informația importantă stă la sfârșit, unde cade și accentul în vorbire.
We bought a house last year. The house has a large garden.
Am cumpărat o casă anul trecut. Casa are o grădină mare.
În a doua propoziție, the house e informație veche (deja menționată), deci stă la început; a large garden e nou, deci stă la final.
Comparați:
| Mai puțin clar | Mai clar |
|---|---|
| Scientists discovered penicillin in 1928. A mould produced penicillin. | Scientists discovered penicillin in 1928. It is produced by a mould. |
Pasivul (It is produced by a mould) permite ca informația veche (it = penicilina) să rămână la început.
Lung la sfârșit (end-weight)
Părțile lungi și grele sună mai bine la sfârșitul propoziției. De aceea, când subiectul e o propoziție lungă, folosești it la început:
That he resigned so suddenly surprised everyone. → It surprised everyone that he resigned so suddenly.
Pe toată lumea a surprins-o faptul că a demisionat atât de brusc.
It is difficult to understand why the project failed.
E greu de înțeles de ce a eșuat proiectul.
La fel cu complementele: I find it hard to believe that you said that. (nu I find that you said that hard to believe).
Verbe cu două complemente
Cu verbe ca give, send, show, offer, alegi ordinea după ce e nou:
I gave the book to Ana. / I gave Ana a book.
I-am dat cartea Anei. / I-am dat Anei o carte.
Dacă persoana e informația nouă, ea stă la final: I gave it to Ana (nu I gave Ana it, fiindcă it e un pronume scurt și cunoscut).
Legăturile dintre fraze
Cuvinte ca this, these, such, the latter, the former la începutul unei propoziții reiau informația veche:
Prices rose by 10%. This led to protests across the country.
Prețurile au crescut cu 10%. Acest lucru a dus la proteste în toată țara.